Licenţa OTV, redusă a treia oară! Postul se va închide pe 29 mai
Decizie fără precedent a CNA! Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au redus marţi pentru a treia oară licenţa OTV, astfel că postul lui Dan Diaconescu mai poate emite doar până la 29 mai. CNA continuat, marţi, reducerea licenţei OTV, pentru că televiziunea difuzează continuu publicitate politică pentru Partidul Poporului Dan More...
“SENZAŢIONAL”: OTV a intrat în insolvenţă
Televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvenţă, înainte de a opri definitiv emisia din ordinul Consiliului Naţional al Audiovizualului, scrie Paginademedia.ro Firma care a fost desemnată să se ocupe More...
Super Bingo Metropolis, scos în ultimul moment de la Antena 1
Emisiunea Super Bingo Metropolis, care trebuia să fie difuzată astăzi de la 16.30, la Antena 1, n-a mai intrat pe post din cauza inspectorilor ANAF şi ai Gărzii Financiare, care s-au dus în studio ca să oprească More...
Cât câştigă şeful Andreei Esca de la PRO TV
Adrian Sârbu, preşedinte şi CEO al Central European Media Enterprises (CME), a încasat aproape 11 milioane dolari în 2010 şi 2011 din vânzarea de acţiuni ale companiei pe care o conduce. Acest fapt a influenţat More...
Groparu şi DailyCotcodac i-au dat în judecată pe Morar şi Buzdugan pentru că le fură poantele
Mihai Morar este acuzat că a folosit în emisiunea “Răi da buni” pe care o moderează la Antena 2, un top al numelor amuzante din România realizat de DailyCotcodac. Cunoscuţi în blogosferă pentru More...

























